Sunt psihoterapeut format în psihoterapie integrativă, terapia schemelor, terapia somatică, programare neuro-lingvistică, coaching.
Sunt pasionat de cunoașterea oamenilor, de relațiile interumane, de călătoria către starea de bine.
Experiența mea profesională a fost îmbogățită de interacțiunea cu oameni aflați în suferință, confuzie, neputință, indecizie, frică, vinovăție, rușine, neîncredere cât și cu oameni ce au solicitat sprijin orientat către obiective, optimizare, peformanță, excelență.
Găsesc mult sens in faptul că pe plan personal îmi construiesc stilul de viață pe care să îl doresc și celor care mă aleg să îi insoțesc în călătoria propriei transformări. De asemenea, sunt recunoscător că în această misiune sunt pe deplin susținut de către familie și prieteni.
Ca psiholog, mă simt avantajat de experiența mea bogată din domeniul IT de 15 ani din rol de programator, team leader și project manager, care m-au îndreptat către echilibrul dintre emoție și rațiune.
Sunt atras de libertate, relații, echilibru, independență financiară, călătorii, cunoaștere, stil de viață sănătos, soluții, stare de bine.
Nu în ultimul rând, sunt pasionat de sensul în viață!
Pregătire profesională:
- Facultatea de Psihologie
- Master în Consiliere Psihologică și Psihodiagnoză Cognitivă
- Formare în Psihoterapie Integrativă
- Formare în Terapia Schemelor
- Formare în Somatic Experiencing
- Școala de Coaching
- Formare în Programare Neuro Lingvistică
- Facultatea de Automatică și Calculatoare
- Membru al Colegiului Psihologilor din România
- Membru al Institutului Român de Psihoterapie Integrativă
Servicii oferite în cabinet sau online:
- Psihoterapie individuală – 50 min – 300 RON
- Psihoterapie de cuplu – 75 min – 450 RON
- Psihoterapie de grup sau grup de dezvoltare personala – 2 ore – 250 RON
Pentru a programa o ședință sau a obține o informație, folosiți formularul de contact:
Adresa cabinet: Strada Gheorghe Mandrea, București
e-mail: contact@cosminrusu.ro